More

    IMAGINI. Proiect de anvergură în Vaideeni: Au început lucrările pentru magistrala de gaze naturale

    Primăria comunei Vaideeni aduce la cunoștința cetățenilor o veste de importanță strategică pentru viitorul localității (și nu numai!). Au fost demarate oficial lucrările în cadrul Proiectului de Importanță Națională „Conducta de transport gaze naturale Tetila – Horezu – Băbeni”. Această investiție de amploare nu se limitează doar la infrastructura de transport a combustibilului, ci include și componente esențiale precum alimentarea cu energie electrică necesară sistemului, protecția catodică pentru durabilitatea conductelor și instalarea unei rețele moderne de fibră optică.

    „După numeroase demersuri birocratice și eforturi susținute la nivel administrativ, acest proiect vital pentru creșterea calității vieții în comunitatea noastră a fost, în sfârșit, pus în aplicare. Este un pas decisiv către modernizarea comunei, care va deschide noi oportunități de dezvoltare economică și va asigura un confort sporit în gospodăriile locuitorilor. Mulțumim pe această cale tuturor instituțiilor implicate pentru colaborare, dar și cetățenilor din Vaideeni pentru sprijinul constant și răbdarea de care au dat dovadă pe parcursul etapelor de pregătire!”, au transmis reprezentanții Primăriei Vaideeni condusă de edilul-șef Daniel Băluță.

    Această magistrală reprezintă una dintre cele mai mari investiții de infrastructură din regiune, având potențialul de a atrage noi investitori și de a reduce dependența comunității de combustibilii solizi, protejând astfel și mediul înconjurător.

    Ultimele articole

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img