Angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, care are în administrare drumurile naționale din întreaga regiune a Olteniei (deci, inclusiv cele din județul Vâlcea), au acționat, în noaptea de luni spre marți (17 spre 18 februarie 2025), cu utilaje cu lamă și material antiderapant pe toate sectoarele de drum unde se înregistrează ninsori.
La orele dimineții, rezultatele se vedeau: se putea circula, în condiții de iarnă (deci cu atenție sporită din partea șoferilor și, evident, cu viteză adecvată) pe toate drumurile naționale din regiunea Olteniei. În cursul nopții, 225 de utilaje de deszăpezire ale DRDP Craiova au răspândit peste 1.600 de tone de material antiderapant.
Și în județul Vâlcea, pe drumurile naționale, la această oră se circulă în condiții de iarnă, carosabilul fiind curat și umed, după cum anunță drumuarii. Aceștia le mai atrag atenția șoferilor să nu plece la drum cu autovehiculele neechipate corespunzător.



