More

    Cu cât crește factura la gunoi în Râmnicu Vâlcea, după abuzul comis de ADI Salubrizare

    Ce este esențial de reținut în războiul pentru gestionarea gunoaielor din județul Vâlcea? Tariful. În afara luptelor în instanță care vor da, într-un final, dreptate unei părți, esențial pentru vâlceni este tariful. Pentru că, deocamdată, noul salubrizator Enviroment Care (fostul Rosal) și Brantner au intrat doar în Râmnicu Vâlcea, discutăm despre tarifele pe care o să le plătească râmnicenii. Însă procedura se va aplica după 1 mai 205 și celorlalți locuitori ai județului Vâlcea. Luptele instituționale care au ajuns în instanță sunt și ele importante, pentru că acestea vor decide cine rămâne salubrizator în Râmnicu Vâlcea și cine nu. Tot ele vor decide dacă Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) a încălcat legea, dacă Vâlcea va returna banii europeni pentru SMID ș.a. Dar toate acestea cu un pas mai departe. Din imediata apropiere a cetățeanului, tariful este cel care contează.

    Comparația cifrelor anunță prețuri crescute

    Când vorbim despre tarif, cel mai important este cel aplicat gunoiului nesortat. În peste 90% din cazuri, în pubele se pune la grămadă, în amestec. Pentru gunoiul în amestec, tariful Romprest era de 18.09 lei/persoană (cu TVA). Environment Care – Brantner au 20 de lei/persoană (cu TVA) pentru gunoiul sortat. Cine cunoaște realitatea își dă seama că, de fapt, aproape nicio pubelă nu are gunoiul sortat deja de către cetățeni. Articolul 8 alin. 1 din contractul pe care noul salubrizator l-a dat asociațiilor de locatari (Foto 1) are prevederi grele. „Tariful pentru separarea incorectă a deșeurilor are un nivel de până la de două ori mai mare decât tariful stabilit pentru colectarea corectă, prin însumarea tuturor tarifelor”. Adică ne putem aștepta la facturi care se duc spre 40 de lei/persoană.

    La agenții economici situația este și mai complicată. Romprest facturează 440 metru cub pentru gestionarea deșeurilor. Gestionare nu înseamnă doar colectare, ci și tratare, sortare, eliminare, contribuție pe economia circulară (fondul de Mediu). Environement Care – Brantner facturează 451 de lei metrul cub doar colectarea (Foto 2). Important este că Environment Care – Brantner vor trata la stația de la Roești gunoiul din Râmnicu Vâlcea. Adică peste 90 de kilometri vor parcurge gunoierele dus – întors, indici care vor fi introduși în factură. Romprest făcea tratarea pe platforma industrială din sudul municipiului, la aproximativ 20 de km dus – întors. Dacă adăugăm la cei 400 lei/mc ai noului salubrizator (care înseamnă doar colectare) și tratarea, sortarea, eliminarea și contribuția pe economia circulară, suntem optimiști dacă am crede că prețul crește doar cu 50%.

    Acestea sunt, la prima vedere, efectele unui contract semnat prin negociere fără publicare (NFP), procedură pe care Curtea de Apel Pitești a declarat-o ilegală printr-o decizie definitivă. Dar ADI Salubrizare a înțeles că, deși decizia e ilegală, contractul semnat prin ea este valabil. Procesele continuă. Vom reveni.

    Crisu Popescu
    Crisu Popescuhttps://www.gazetavalceana.ro
    Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

    Ultimele articole

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img