În cea mai recentă ședință ordinară a Consiliului Local Băile Olănești, desfășurată pe 30 septembrie 2025, consilierii locali, la propunerea primarului stațiunii, Sorin Vasilache, au aprobat utilizarea excedentului financiar al anului 2024, la Liceul Tehnologic „Justinian Marina”, rezultat din activități finanțate integral din venituri proprii, în sumă de 5.000 de lei, prin raportare cu aceeași destinație din bugetul anului 2025, trimestrul al treilea.
Suma de bani la care facem referire va fi utilizată pentru acoperirea golurilor temporare de casă, respectiv pentru plata facturilor de achiziție alimente la Grădinița cu Program Prelungit (GPP) Băile Olănești, unitate aflată în coordonarea Liceului Tehnologic „Justinian Marina”.



