More

    Apelul primarului Avan pentru susținerea echipei Păușești Otăsău: „Băieții sunt motivați. Toată lumea la stadion, să obținem prima victorie”

    Echipa din Păușești Otăsău are de disputat un nou meci important în Liga a III-a de fotbal. Marți, 22 septembrie 2026, cu începere de la ora 17.00, pe stadionul din Pietrari este programată partida dintre FC Păușești Otăsău și Oltul Curtișoara. După patru rezultate de egalitate, primarul Cătălin Avan spune că echipa este pregătită pentru a obține primul succes din acest sezon de Liga a III-a (cel de-al doilea din istoria grupării vâlcene). Pe această cale, primarul Cătălin Avan îi invită pe vâlceni să vină la stadion în număr cât mai mare pentru a-i susține pe fotbaliști.

    „Marți, 22 septembrie, de la ora 17.00, jucăm acasă, la Pietrari. Etapa a cincea, intermediară, ne aduce față în față cu Oltul Curtișoara. După patru egaluri în primele etape, băieții sunt motivați să obțină prima victorie pe teren propriu. Suntem pregătiți, avem încredere și vrem să facem un joc bun, dar pentru această luptă avem nevoie de voi. Marți, toți la stadion! Vă așteptăm în număr cât mai mare să ne susțineți. Împreună facem diferența! HAI, FCPO!”, a transmis primarul Cătălin Avan, înaintea importantului meci de marți.

    Ultimele articole

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img