Astăzi, 29 iulie, cu prilejul evenimentelor organizate în Râmnicu Vâlcea pentru a marca împlinirea a 178 de ani de la prima intonare a cântecului „Deșteaptă-te, române!”, chiar în Zăvoiul vâlcean, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea a transmis un mesaj pe care îl prezentăm în rândurile de mai jos:
În urmă cu 178 de ani, chiar aici, în Zăvoiul Râmnicului, răsuna pentru prima dată cântecul care avea să trezească un întreg popor: „Deșteaptă-te, române!”. De aceea, pentru noi, toți vâlcenii, 29 iulie este cu adevărat o ZI NAȚIONALĂ! Să nu uităm că Imnul ne cheamă la unitate și că poporul nostru a mers mereu înainte cu credință în Dumnezeu. Am dat țării și lumii Imnul de Stat, Steagul Tricolor și prima carte de legi scrisă în limba română, Pravila de la Govora. Sunt simboluri sfinte care au plecat de aici, din Vâlcea, și avem toate motivele să fim mândri! La mulți ani, Imnului Național! La mulți ani, dragi vâlceni!



